Definify.com
Definition 2024
cinge
cinge
Portuguese
Verb
cinge
Romanian
Etymology
From Latin cingere, present active infinitive of cingō, ultimately from Proto-Indo-European *kenk-.
Verb
a cinge (third-person singular present cinge, past participle cins) 3rd conj.
Conjugation
conjugation of cinge (third conjugation)
| infinitive | a cinge | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | cingând | ||||||
| past participle | cins | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | cing | cingi | cinge | cingem | cingeți | cing | |
| imperfect | cingeam | cingeai | cingea | cingeam | cingeați | cingeau | |
| simple perfect | cinsei | cinseși | cinse | cinserăm | cinserăți | cinseră | |
| pluperfect | cinsesem | cinseseși | cinsese | cinseserăm | cinseserăți | cinseseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să cing | să cingi | să cingă | să cingem | să cingeți | să cingă | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | cinge | cingeți | |||||
| negative | nu cinge | nu cingeți | |||||