Definify.com
Definition 2024
rugi
rugi
French
Verb
rugi m (feminine singular rugie, masculine plural rugis, feminine plural rugies)
- past participle of rugir
Portuguese
Verb
rugi
- first-person singular (eu) preterite indicative of rugir
- second-person plural (vós, sometimes used with vocês) affirmative imperative of rugir
Romanian
Noun
rugi m
- plural of rug
rugi f
- plural of rugă
Etymology 2
From Latin rugīre, present active infinitive of rugiō. Compare Aromanian arujescu, arujiri (“neigh”).
Verb
a rugi (third-person singular present rugește, past participle rugit) 4th conj.
Conjugation
conjugation of rugi (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive | a rugi | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | rugind | ||||||
past participle | rugit | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | rugesc | rugești | rugește | rugim | rugiți | rugesc | |
imperfect | rugeam | rugeai | rugea | rugeam | rugeați | rugeau | |
simple perfect | rugii | rugiși | rugi | rugirăm | rugirăți | rugiră | |
pluperfect | rugisem | rugiseși | rugise | rugiserăm | rugiserăți | rugiseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să rugesc | să rugești | să rugească | să rugim | să rugiți | să rugească | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | rugește | rugiți | |||||
negative | nu rugi | nu rugiți |